Cum ne educăm/învățăm copiii?

În autobuz, o mamă cu 2 fetițe, una la 4-5 ani, una mai măricică 8-9. Cea mare i se așează în brațe și începe să se plângă de lecții, că sunt prea multe teme, că înainte nu primeau așa. Răspunsurile mamei:

-“Trebuie să lucrezi, singură. Și să lucrezi în plus… iți faci temele și apoi lucrezi în plus, că altfel rămâi proastă (și o bate cu degetul pe tâmplă)” ,

-“Crezi că eu ceream ajutorul cuiva, părinților? Dacă nu știam mă uitam acolo până înțelegeam, nu mă plângeam <<mama, tata, nu știu>>” ,

-“Eh sunt prea multe teme.. Nu sunt multe deloc și trebuie să lucrezi tu în plus”,

-“Dacă nu îți place să înveți atunci o să te duc la țigani, că ăia se uită și la televizor, se și joacă, dai cu piciorul în minge toată ziua”

În tot acest timp fetița a mai încercat să-și argumenteze nemulțumirile, dar i s-a tăiat imediat replica, ca într-un final să primească un “Gata, nu mai discutăm despre asta, o să lucrezi tu singură.” Iar expresia ei de dezamăgire și tristețea din privire nu erau greu de observat.

Sincer, cu greu m-am abținut să nu fac o remarcă la replicile doamnei, cu toate că mă mai trezesc dând sfaturi prin autobuze, pe cel mai calm ton. Dar am simțit ca mi-aș lua și eu o replică de mai bine tac.

Nu sunt mamă si poate nu înțeleg pe deplin, nu-i pot spune cum să-și crească copiii, dar am mai avut și eu de-a face cu câțiva în ultima vreme. Educația non-formală mi-a dat o altă viziune și am învățat și eu că educația făcută cu forța face mai mult rău decât bine. Ieri citeam un articol (spaniolă) cu mărturiile terapeutului Claudio Naranjo, care spune cum educația nu ar trebui să existe doar pentru informare, ci să existe și pe plan emoțional și de gândire în profunzime. Am văzut cum învățarea prin experiență te ajută să gândești task-urile pe care le primești, să vezi cum te poziționezi față de ceilalți și ce simți realizând activitățile respective. Ne încărcăm memoria și ne pierdem timpul cu informații pe care le uităm, care poate nu ne sunt de folos și nu avem timp să ne concentrăm pe ce ne place cu adevărat. Am evoluat, timpurile se schimbă, tehnologia, accesul la informație este atât de ușor… hai să mai schimbăm materia de 50 ani cu una axată pe nevoile elevului… că unui copil de clasa a 3-a nu-i sunt de ajutor fracțiile.

Ce m-a deranjat foarte tare la afirmațiile respectivei doamne, nu a fost doar că își punea copilul să facă un volum mare de lecții, din care se presupune ca ar fi învățat, ci și că o lăsa să facă asta singură. Un copil de 8 ani nu poate fi autodidact…sau nu la nivelul de a cerceta singur până va înțelege. Dacă mama i-ar explica, poate cu exemple creative, nu doar că ar pricepe ce vrea exercițiul, dar ar și petrece timp prețios alături de mamă.

Și de ce am vrea să facem din copii, copii ale noastre? De ce dacă eu am făcut într-un fel este general valabil că și copilul meu trebuie sau este capabil să facă la fel. Fiecare persoană este diferită și are modalități diferite de a percepe și pricepe informația. Acum există diverse modalități de a învăța fără memorare care să dureze 24 de ore pentru lucrare, teza, examen etc. Eu am reținut mai multe citind Arborele Lumii și acum uitându-mă la National Geographic decât din lecțiile de geografie din școală. De ce să nu se uite și la televizor dacă și de acolo ar putea învăța ceva…e de datoria ta ca părinte să-i arăți ce trebuie.

Da, societatea și vremurile cer să ai multe cunoștințe, să fii competitiv, dar un copil are nevoie și de joacă, de relaxare. Cum și noi după o zi plină la serviciu vrem să stăm degeaba, să nu ne gândim la nimic, nici ei nu pot face față celor 6 ore la școală, 3 opționale, teme și studiu personal. Nu sunt roboți, trebuie să înțeleagă de ce, să simtă, să vrea să învețe din plăcere.

Să nu mai vorbim și de discriminarea față de copiii țigani. Fetița aia va crește crezând că toți acei copii sunt proști, că nu știu decât să dea cu piciorul în minge și probabil se va feri de ei…pentru că nu trebuie să ajungă așa.

M-am simțit foarte tristă pentru fetițele alea și mi-aș fi dorit foarte tare să pot să-i spun că lucrurile nu trebuie să fie așa și să încerce să pună energie în ce îi place, dar am rămas doar cu postul acesta pe blog.

Și la urma urmei ce înseamnă să fii deștept? E mai deștept ăla care își rupe coatele în zeci de școli decât ăla care încearcă singur, greșește, încearcă din nou și învață din experiențe? Dar oare e bine și să fii deștept?

Advertisements

2 thoughts on “Cum ne educăm/învățăm copiii?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s