10 ani de Travka… sau 6, dupa caz

La întâlnirea de 10 ani cu colegii din generală nu am fost, de fapt nici nu s-a întâmplat, dar la aniversarea 10 ani Travka nu puteam lipsi. 10 ani pentru ei, pentru mine să fie vreo 6 jumătate de când am aflat de muzica lor și cam 5 de când merg la concerte.

Primul live am avut norocul să-l vad în 2007 la Stufstock, asta după ce jumătate de oră i-am căutat lui Mizdan markere și ruj roșu ca să-și deseneze niște buze maaari pe piept. Și după concertul ăla am rămas Într-un fel. Am rămas cu Într-un fel pe repeat multă vreme și cu versurile jucându-mi mereu în minte.

A urmat un an în care n-am ratat niciun concert din București, ba chiar am prins și prin Vama Veche. Cum de altfel mă pregăteam și de concertul ce trebuia să aibă loc pe 16 august în Hand. Ajung la o altă ediție Stufstock pe 13 august, deschid mail-ul și rămân puțin șocată. Îmi chem un prieten să citească și el că poate eram eu prea obosită, dar nu… era scris scurt și concis “Travka s-a desființat. Urmează experiențe noi. Numai bine”

Au urmat doi ani în care chiar le-am simțit lipsa. Sunt o persoană nu foarte încântată de înregistrări, albume în general, prefer live-ul din primul rand în orice situație. Așa că la începutul lui 2010 vorbeam cu un amic să facem ceva să resuscităm Travka ( nu știu ce supraputeri credeam eu că avem, dar exista un feeling, ceva). Și de la același amic primesc cel mai frumos mărțișor ever: Travka revenea într-o lună jumătate cu concert în Silver Church (unde a fost și aniversarea de 10 ani). O zi întreagă am zâmbit cu gura până la urechi, continuu, fără să pot spune cuiva de ce, pentru că o vreme trebuia să fie secret.

În ziua marelui eveniment am mers la soundcheck pentru a fotografia și a scrie despre starea de dinainte. Iar când am auzit Urban Violent după 20 de luni și eu și colegul meu ne-am oprit din ce făceam și ascultam fascinați, iar seara printre mia de oameni care parcă impingea pereții clubului ca să mai încapă și alții m-am simțit ca peștele în apă.

De atunci am fost din nou la aproape toate concertele lor, am tot scris despre emoțiile pe care le transmit, despre euforia publicului, despre momentele mai puțin bune sau despre cele geniale, dar la concertul aniversar au arătat cât de mult au evoluat ca sound, structură, performance, comunicare cu publicul. Și am mai observat un lucru major atunci când pe scenă și în Corabia nebunilor a urcat Mihnea Blidariu (Luna Amară): Travka nu ar fi niciodată aceeași fără George. Așa cum Vreau să simt Praga nu e la fel fără acordeon, un simbol care dă unicitate reprezentației.

Mereu plec uimită și cu un zâmbet larg de la concertele lor, dar acum am fost fascinată definitiv și irevocabil de ultima frază cântată de George, care a răsunat și după ce scena a rămas goală. Și mi-aș dori terbil să nu rămână moment de 20 de secunde la viitoarele concerte, ci să aud întreaga melodie, poate cu un bucium… ei sunt creativii.

PS: Eu și Andreea Verde am concluzionat: Cristi este un toboșar foarte bun și așteptăm cât mai multe solo-uri.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s