Sport, dar mai ales handbal

Tata a facut fotbal de mic, a fost arbitru, iar acum e antrenor si profesor de sport.

Mama a jucat handbal la Rapid si la nationala de junioare (pana a avut ambele picioare operate de cate 2 ori)

Eu am fost copilul anti-sport. Am facut vreo luna si ceva de inot cat sa invat, vreo 3 saptamani de judo ca era moda in clasa, nu lipseam de la orele de sport ca voiam sa joc handbal, am jucat badminton pe strada de dimineata pana seara in vacante, iar in liceu abia asteptam orele de sport pentru ca profesorul le facea foarte captivante si mai prindeam si niste reprize faine de volei sau tenis de masa.  Dar cam atat.

S-au rugat ai mei sa incerc ceva, poate tenis, handbal. Nop…n-am vrut neam. Si bineinteles ca acum regret. Imi dau seama ca mi-ar fi placut tenis, dansuri, patinaj…dar o sa-mi oblig copiii sa faca.

Cu toate astea mi-am dat seama ca-mi trece sportul prin vine. Nu doar ca ma uit cu placere cam la orice tip de sport, dar unele ma prind in mod deosebit. Well..de fotbal sunt satula pana peste cap, ca vad meciuri din toate diviziile, ligile, nationale si internationale, am casa plina de carti despre si stirile sportive trebuie ascultate in liniste. Am avut momente in copilarie cand stiam toti jucatorii de la Real Madrid, vedeam toate meciurile lor si-mi rodeam unghiile cand ratau sau jucau prost. Am plans cand Spania a fost eliminata de Coreea de Sud si am tinut piept tuturor care anul asta imi radeau in fata ca Spania n-o sa faca nimic la CM (nici eu nu stiu de ce tin cu Spania). Ma uit cu mare placere la tenis (mai mult masculin recunosc) si la snooker, iar la patinaj incerc sa nu ratez vreun eveniment important.

Sa ajung unde voiam de fapt: Campionatul European de Handbal. Mi-as dori enorm sa fiu in sala aia. De acasa traiesc intens fiecare faza, ma agit, tip, ma bucur, ma enervez la decizii incorecte ale arbitrilor, comentez (de preferat cu mama) fazele importante, am plans cand s-a accidentat Paula Ungureanu, am strigat de fericire la fiecare minge aparata de Talida Tolnai astazi. Meciul cu Serbia l-am vazut intr-un pub…a fost groaznic sa mormai cat mai incet si sa nu ma agit foarte tare.

Fetele alea sunt geniale in conditiile in care parca toata lumea se mobilizeaza cand joaca cu Romania si mai ales modul in care ne faulteaza. Le port mare respect lor si antrenorilor pentru stilul de joc curat, inteligent si mai ales non-violent, pentru ca, din pacate, si acest sport devine din ce in ce mai violent.

Echipa si antrenorii sunt ambasadori importanti ai Romaniei in Europa si international. Personal cred ca ar trebui sa le acordam mai multa atentie pentru ca ne reprezinta prin valoare, nu prin lipsa de calificari, scandaluri cu droguri, cluburi si prezentarea unor exponate vulgare.

Pana in ultimul meci din campionat voi fi cu sufletul acolo si asta sper sa insemne pana in finala. Dar sa nu uitam apoi de ele. Exista cluburile…nu foarte numeroase, dar cu rezultate.

Hai Romania!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s