Nu-mi place plasticul

* Desi ar putea parea un entry post eco nu este

Nu-mi place limbajul plastic. Nu m-au atras niciodata poeziile cu ale lor metafore, epitete, hiperbole, oximoroane si aliteratii (figurile de stil bineinteles ca a trebuit sa le invat). N-o sa scriu, cred, niciodata texte pline de exprimari exagerate de emotie. N-o sa-mi tresalte inima de bucurie si implinire in scris. Is genul mai realist, pragmatic care se exprima clar,  concis, la obiect, pe sistemul “Cum a fost?” “Mega super!”

Daca-mi esti alaturi o sa ma citesti clar non-verbal..o sa fac fete-fete, o sa ma “oau” la greu, o sa-ti spun continuu cat de fain e si cat de “Foooooarte tare!”

Ce-mi veni? Pai citind eu recenzii la concertele la care am fost in ultimul timp am tot gasit expuneri de suflete pe hartia virtuala. Cum le-au sarit si tresarit si exaltat si sunetul a patruns si-a ajuns.

Si pentru ca-mi eram datoare mie cu niste review-uri for real, subiective pana in maduva oaselor o sa redau aici emotiile traite in acele momente de magie.

Grimus

Pai…is faini tare baietii astia cand sunt pe scena. A fost primul concert live de-al lor pentru mine si hell yeah..i was impresed. Eu nu pot sa tac la concerte. Ori comentez diverse chestii ori cant. Si de obicei se intampla ambele. Si-am cantat tot ce stiam + dansat..si-am comentat ce era de comentat. De exemplu, cat de mult pozeaza Bogdan, vocalul. Si cat ii place. Dar asta imi place si mie. Pentru ca nu e genul de solist banal,  care-si canta piesa corect si gata. Nu…vreau interactiune, vreau faze de retinut. Si cum a stat el cu stativul invers in aer, cum s-a trantit in genunchi, cum sta cu bratele deschise pe marginea scenei…te face sa te uiti la el. Din categoria “nu era asa deloc, dar tot mega tare e” l-am comparat cu George Gadei, caruia nu-i placea sa-l fotografiezi, nu se uita deloc in aparat, dar cu toate astea era o aparitie speciala. Or is just me? :)))

Si pentru ca nu putea ramane doar la un personaj am ajuns la Lehel. Lehel Kiss, claparul. Sunt singura careia i se pare ca numele lui suna misto rau? Trecand peste, caci la momentul ala nu-i stiam numele am comentat cum seama el cu Paul McCartney in tinerete. Si seamana bine rau. Si ramanea asa ca mine in tramvai cu privirea uitata, dar cantand. El…eu nu cant.

Trecand in partea opusa a scenei ajungem la 1. Vali – chiatara, voce. Mi-a placut foarte tare piesa cantata de el, cu Bogdan voce 2. Si pentru ca e una din piesele noi abia astept sa revina in Bucuresti. 2. Titus – bass. Hmm…dap bun baiat…in sensul ala de bun. Si cu miscare scenica la fel de buna. Chiar daca sta el mai intr-o parte, mai in umbra..nop nop…nu e deloc.

Ca sa concluzionez cu Grimus. De la concert tot ascult albumul Panikon si ce mai am de pe la ei. Naspa e ca atunci cand imi place ceva eu mai vreau…asa ca ar face bine sa revina foarte curand in Bucuresti. Ca mp3-ul nu-i ca live-ul.

The Parlotones

M-au plictisit. Nu stiam mare lucru despre ei cand m-am dus la concert. Recunosc ca m-am dus mai mult pentru Grimus. Ascultasem vreo 3 piese pe FB si cam atat. Adica n-am ascultat mai mult pentru ca nici alea nu mi-au atras atentia. In timp ce-i ascultam parca auzeam niste piese cunoscute, dar acum sincera sa fiu nu stiu daca le stiam sau doar semanau foarte bine cu altele pe care le stiam. Pentru ca ei mai semanau pe alocuri cu The Killers si cu orice trupa indie. Nimic special care sa ma scoata din starea de normalitate, ritmuri mult prea cunoscute. Daca nu era vocalul care s-a mai agitat, a mai dat din maini si din picioare nu prea aveam parte de actiune pe scena. Au stat seriosi in camasile lor negre cu cravate rosii si au cantat corect. Si din cand in cand mai filma chitaristul ce se intampla in club. Daca tot ziceam de outfit…oamenii aia aveau pantalonii mai stramti decat mine. Inteleg ca se poarta skinny jeans, dar parca la cei 30 si de ani ai vostri si cele vreo 10 kg in plus nu prea se mai potrivesc.  Momentul interesant al serii a fost cand s-a luat curentul. Eu cred ca eram singura fericita din sala. Aveam despre ce sa scriu, ca in rest ma chinuiam sa ma gandesc cu ce o sa umplu eu cateva randuri din recenzia aia.

Pentru review-ul obiectiv aici.

Bobby McFerrin

Sambata am trecut in alt registru – Bobby McFerrin. Scrisesem cu ceva timp inainte un articol despre el, am ascultat si ceva improvizatii de-ale lui si eram chiar foarte curioasa cum o sa fie.

Am fost suprinsa inca de la intrare. Nu ma asteptam sa fie atat de multa lume. Ceea ce pe de alta parte m-a bucurat foarte mult. Am mers la concertul asta oarecum in echipa. Pe ultima suta de metri am cooptat-o si pe Diana ca sa faca poze. Ne-am gasit locurile, am povestit, am ras si s-a stins lumina. Dianei i-am facut vant in fata scenei caci doar la primele 2 piese se putea fotografia…din fata. Iar eu si Alex ne-am amuzat copios din sala. Poate ca nu sunt eu obisnuita cu stilul asta de concert de improvizatie, insa la inceput nu m-a atras deloc si mi se parea ceva foarte simplu ce facea…bine ca e clar ca nu e deloc simplu sa faci beatbox. Cand s-a gandit el ca ar fi cazul sa ne arate si niste note mai inalte si sustinute mi-a atras atentia. Nu stiu de ce nu canta mai mult cu vocea, ca e de ascultat.

La partile de improvizatie cu public a mers binisor sa zic…dar parca toti aia cu voci bune se asezasera pe partea dreapta a salii ca se auzea tare bine de acolo…ori asa e afectul de cor? Noi ne gandeam ca si-a pus oameni in sala ca sa se auda bine si la un moment dat ii cheama pe scena si-i prezinta. In schimb a chemat pe scena niste domnite ca sa danseze…si parca totusi se potrivea prea bine dansul lor cu ce canta el. Noi am dansat de pe scaun. De fapt am “dansat” tot concertul…nu prea aveam stare pe scaunul ala. Si-am ras…da’ am ras nu gluma la concertul asta. Am ras de romanii care nu se puteau trezi sa faca poze decat in mijlocul concertului. Si daca vreau unu’ mai vor alti 3-4. Iar daca omul se apuca de improvizat hai sa aplaudam sa-i tinem ritmul ca poate el nu stie si sa-i stricam ce se chinuie el sa demonstreze acolo. Aici era mai mult rasu’-plansu’.

In fine…concertul a fost interesant, dar pe mine nu ma atrage conceptul in mod deosebit. E interactiv, se da lumea in stamba pe scena, da..se poate sa faci muzica cu amatori, dar parca tot vreau sa urci intr-o piesa de sa ma lasi cu gura cascata. Am cam ramas in final cand ne-a aratat ce ii canta maica-sa cand era mic, si ea cantareata de opera. De-ar fi fost mai tot concertul asa. Noroc cu Ozana Barabancea si inca o tipa, tot soprana cred, care l-au provocat la niste duete interesante.

Pentru poze de la amebele evenimente aici.

* Sustin eliminarea pungilor de plastic din comert

Advertisements

2 thoughts on “Nu-mi place plasticul

  1. Da,sper ca Grimus sa devina un fel de Travka pt noi.Ca tare e nevoie sa ne agatam de o trupa ce ar reusi sa ne scoata din casa indiferent de vreme/stare fara sa ne taram in plictis picioarele in locul cu pricina 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s