Le concert de ma soirée

Nu sunt o sensibila. Sau nu sunt foarte sensibila. Asta in general. Acum sunt. Pentru ca vreau sa fiu un pic egoista. Vreau sa ma gandesc la ale mele si doar la ele si sa fac asa cum vreau.

Poate ca o sa fiu rea in egoismul meu, dar nu mai vreau sa stiu de tine, sa-ti stiu problemele, sa-ti stiu bucuriile, noutatile din viata ta, nu mai vreau sa-ti dau sfaturi (pe care oricum nu le urmezi), nu mai vreau sa te ascult. Vreau sa ma ascult pe mine, sa-mi analizez situatiile prin care trec, sa gasesc solutii pentru mine. Si nu vreau sa vorbesc cu tine despre asta…ma simt inconfortabil si as prefera sa-mi vad singura de ale mele.  Macar pentru o vreme. O sa te ascult din nou si-o sa fiu aceeasi “draga jurnalule,…”, dar nu vreau sa ajung sa vreau sa fiu singura ca sa scap de toate probleme voastre.

Azi am fost la “Le Concert”. Acest film regizat de un roman, cu actori romani si filmat si in Romania, dar in care actorii vorbesc in rusa si franceza. Acest film despre un vis, o dorinta atat de mare incat poate fi confundata cu nebunia. De fapt despre doua visuri marete care pot deveni realitate in Paris. Ideea nebuna de a reface partidul comunist de altadata si dorinta unei foste orchestre a teatrului Bolshoi de a canta Concerto de vioara si orchestra al lui Tchaikovsky.  Un film cu numeroase situatii amuzante, cu fapte reale si cu un superb concert in final. Ceva minusuri ar fi durata, una din povesti prezentata un pic telenovelistic si de aici previzibilitatea pe alocuri.

De cateva zile ninge. Si in seara asta parca ningea cu sclipici. Venind spre casa am trecut prin parc. Are niste alei late si lungi pline de zapada si bancile acoperite stand in lumina galbena a felinarului de langa pareau scoase dintr-o poveste. Desi era 23:30 erau oameni in parc, mari si mici dandu-se cu sania, facand poze, jucand fotbal. La o prima vedere poate parea ciudat, dar era asa fain sa-i vezi distrandu-se, sa-i auzi razand si totul datorita zapezii. Sunt oameni care pentru o clipa uita de trafic, de trotoarele in care iti afunzi picioarele si nu mai injura zapada, ci o vad ca pe un motiv de bucurie. Ajunsa la capatul aleii m-am oprit cateva secunde si m-am mai uitat o data pe furis la ei si la tot parcul acoperit de zapada. Sa fiu sincera nu prea voiam sa ajung acasa, ci as fi stat acolo in zapada sa fac ingerasi, un om de zapada, o bataie asa cum numai in Parang am facut. Dar sunteti prea departe…shame on you. Dar am mers alunecand pe urmele inghetate ale masinilor pana acasa cu speranta ca va mai continua sa ninga.

Advertisements

3 thoughts on “Le concert de ma soirée

  1. Mi-a placut asta cu “o sa fiu din nou draga jurnalule” foarte funny ;)) sper ca esti ok. daca vrei pot fi “draga jurnalule” o perioada si n-o sa-ti dau niciun sfat. promit :D. zilele trecute ma uitam pe pozele de la mare.de la prima sesiune de mare..cu fetita aia care se juca linistita cu un caca. hai razi:d

  2. Si tu? Si eu am avut cea mai tare bataie cu si in zapada..tot in Parang…ce coincidenta:P tu pe unde erai? ca parca nu te-am vazut…poate erai/eram prea alba 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s